O planetă goală

Nu ştiu dacă v-aţi imaginat vreodată un om pe o planetă goală. Complet goală. Fără copaci, fără râuri, fără munţi, fără oceane, fără clădiri, fără maşini, telefoane mobile, fără alţi oameni. Eu am visat un astfel de om şi după ce m-am trezit am continuat să mă gândesc la el pentru că, deşi era străin, mi se părea că îl cunosc şi pot să îl înţeleg. Chiar dacă nu era nimic de înţeles la omul meu, chiar dacă nici el nu înţelegea nimic devreme ce era singur pe o planetă goală.

Omul meu era asexuat. Adică nu era nici bărbat, nici femeie, nici amândouă. În concluzie nu ştiu dacă era vulnerabil sau puternic, dacă era irascibil sau violent, dacă era dificil sau insensibil. El era toate şi în acelaşi timp nu era nimic pentru că oricum nu ar fi putut să-şi dea seama de firea lui devreme ce trăia singur pe o planetă goală. Omul meu nu se putea reproduce pentru că oricum nu ar fi avut cu cine şi nici nu putea simţi vreo plăcere pentru că nu avea cine să i-o ofere.

Omul meu era autosuficient. Adică nu avea nevoie să mănânce, să bea sau să doarmă. Ceea ce era foarte convenabil devreme ce nu ar fi avut ce să mănânce sau ce să bea şi nici nu s-ar fi justificat să doarmă devreme ce nu era nimic pe planetă care să-l obosească. Omul meu nu era nici slab, nici gras; nici urât, nici frumos; nici bolnav, nici sănătos. De fapt pentru el oricum nu conta. Nu avea nici un etalon de frumuseţe prin jur, nu avea colesterol care să-i înfunde arterele, nici furtuni care să-i declanşeze reumatismul, nici măcar un ochi de apă în care să-şi vadă chipul.

Pământul de sub picioarele sale era uscat şi neroditor iar deasupra sa se întindea un cer fără stele, de un albastru tern. Fără copaci, fără râuri, fără munţi, fără oceane, fără clădiri, fără maşini, telefoane mobile, fără alţi oameni.

Probabil sunteţi tentaţi să credeţi că omul meu ar fi trist. Că s-ar simţi singur. Omul meu nu era trist... eşti trist atunci când te poţi raporta la un soi de fericire, ori omul meu nu cunoscuse fericirea. Aşa cum nu cunoscuse nici compania altui om sau altei vietăţi, fiind străin până şi de noţiunea de singurătate. Omul meu nu se putea bucura de unicitatea lui pentru că nu ştia că o posedă. Nu se putea bucura de libertate pentru că ar fi trebuit mai întâi să se elibereze de ceva, dar pe omul meu nu îl constrângea nimic.

Omul meu nu credea în Dumnezeu pentru că nu îi vorbise nimeni despre El şi nu exista nimic în jur care să-I demonstreze existenţa. Omul meu nu credea în nimic. Nu era virtuos pentru că nu avea faţă de cine să-şi demonstreze virtutea. Nu era filosof pentru că nu avea nici o realitate pe care să o deformeze.

Şi totuşi exista. Ca o piatră în mijlocul deşertului, dar conştient de sine. Deşi nici conştiinţa de sine nu-l ajuta la prea multe devreme ce nu avea nici o altă informaţie suplimentară pe care să o asocieze existenţei sale. Cu toate astea omul meu gândea, dar se gândea la nimic pentru că era singura tematică pe care o avea la dispoziţie.

În concluzie omul meu era pur. Nici conştiinţa lui, nici trupul, nici vederea, auzul sau simţul tactil nu erau întinate de nimic. Omul meu era în siguranţă. Moartea, boala, suferinţa nu îl pândeau nicăieri. Nu îl admira nimeni dar nici nu îl invidia nimeni. Nimeni nu îl ura, nimeni nu vroia să îl înşele. Nu primea nimic de la nimeni dar nici nu i se cerea nimic, nu avea responsabilităţi, datorii. Omul meu nu muncea şi nu visa să-şi facă rată la casă. Omul meu nu avea griji. Nu era alcoolic, nu era mafiot şi nu era gunoier. Nu îşi înşela soţia şi nu-şi bătea copiii.

Omul meu nu a trăit mult. Nu a fost bolnav, nu a fost bătrân şi nici nu a suferit o tragedie. Pur şi simplu nu a putut să trăiască. S-a aşezat pe pământul tare şi a închis ochii pentru totdeauna, pentru că oricum îi ţinea deschişi degeaba devreme ce nu avea mare lucru de văzut.

Omul meu a trăit degeaba. Viaţa lui reală şi palpabilă nici nu a avut vreo valoare şi nici nu a semnificat vreo pierdere pentru natura care l-a creat. În trupul lui invulnerabil şi pe planeta lui inofensivă, omul meu a fost ferit de necazuri, de decepţii, de trudă. Nu a plătit nimic pentru fiecare gură de aer pe care o trăgea impasibil în piept, dar nici nu a primit mai mult decât nimicul cu care s-a născut. Nu a fost nefericit, dar nici nu a avut la dispoziţie suferinţa cu care să-şi cumpere fericirea.

Unii oameni se tem de nefericire... Unii oameni nu-şi dau seama că iadul ar putea să se înfăţişeze sub forma unei planete goale.