
Îmi place termenul de « măsline verzi ». De fapt, îmi place doar cuvântul « măsline » dar numai atâta timp cât sunt verzi. Deci ar trebui să se presupună din start că măslinele sunt numai verzi, că nu există şi negre. În felul ăsta aş putea să elimin adăugirea aceea enervantă, « verzi ». Mie-mi plac lucrurile albe sau negre. Simple. Necomplicate.
Aşa cum, atunci când merg să-mi cumpăr blugi, vreau ca blugii mei să fie simpli. Fără floricele, şireturi, cusături, biluţe sau alte adăugiri.
De ce toate lucrurile în lumea asta trebuie să fie atât de complicate?
Ceea ce mi se pare foarte stresant e că atunci când îmi găsesc perechea ideală de blugi, întorc umeraşul cu spatele şi văd şireturile. Sau cusăturile.
Tot ce pare perfect la început, se dovedeşte mai apoi defect. În aproape toate cazurile.
Şi toată fericirea care se clădise în mine în acea jumătate de minut în care nu văzusem ornamentele, se dărâmă instantaneu. Am trăit câteva clipe de iluzie deşartă.
Ziua de azi spre exemplu m-a făcut să-mi dau seama că, în anumite privinţe, viaţa mea nu e o măslină verde. E doar o măslină. Si cum lumea când aude de măsline se gândeşte instantaneu la măsline negre, deducem că anumite lucruri din viaţa mea nu sunt ceea ce vreau eu să fie. Probabil ar trebui să-mi clarific dorinţele, să specific că nu vreau orice fel de măslină ci una neapărat verde! Dar apoi iar s-ar complica lucrurile şi ar dispărea acel parfum al simplităţii, al lucrurilor care vin de la sine.
O să deduceţi din asta că sunt leneşă. Sunt. Mai rău, o să credeţi că sunt nebună. Poate sunt şi asta. Dar vreau ca unele lucruri pe care le trăiesc să fie perfecte. Nu toate. Doar unele. Acelea care merită să iasă din anonimat dar în profida acestui fapt să rămână nude, naturale, nedeghizate.
Acum caut... caut lumina potrivită... lumina în care să dispară strass-urile de pe blugi. O lumină limpede în care măslina mea neagră să capete reflexe verzi.

12 comentarii:
hmmm... masline verzi... ciudata analogie... poate daca nu ar exista maslinele negre nu ti s-ar parea nimic extraordinar in cele verzi... nu ai avea ce alege... ai cere doar masline... fara sa poti sa iti exprimi clar optiunea... "vreau verzi doamna, nu negre... si ce daca sunt mai cautate cele negre? eu vreau VERZI"... se intampla sa nu mearga lucrurile cum vrem noi? normal... si din punctul meu de vedere foarte benefic... deoarece capacitatea de a depasi problemele ne duce mai departe... si dorinta de a merge mai departe ne aduce noi probleme...
ai cere doar masline... fara sa poti sa iti exprimi clar optiunea... "vreau verzi doamna, nu negre... "
tocmai asta e. eu nu vreau sa-mi exprim optiunea. vreau sa cer masline si sa mi se dea automat verzi. asta e o lasitate din partea mea, presupun.
si, daca urmaresti mentalitatea mea... inseamna ca daca nu ar exista masline negre, toate lucrurile ar merge cum vreau eu fara sa trebuiasca sa lupt pentru a le aduce in starea asta ideala. probabil n-as mai aprecia corect binele, in lipsa unui eventual rau.
sunt nebuna, stiu. :))
nu cred ca esti nebuna... cred ca ai ajuns intr-o stituatie in care faptul ca gandesti diferit si ai preferinte diferite fata de ceilalti iti creaza dificultati... atat...
e bine... ma scuteste de terapie :))
esti lenesa, daca n-ar fi si masline negre si masline rosi si masline verzi, n-ai mai manca masline, nici macar n-ai mai cauta pt ca te-ai satura repede de ele, dara asa ... vreau masline verzi pt ca imi plac mie si as mai vrea sa fie doar masline verzi pt ca maslinele verzi imi plac mie, si as mai vrea sa fie doar blugi simpli fara zorzoane pt ca asa imi plac mie, si as mai vrea sa nu mai fie lucrurile asa de complicate pt ca mie imi plac lucrurile simple ... lucrucile complicate sunt complicate pt ca le complici tu ... ai putea sa mergi si sa ceri masline verzi sau sa cauti blugi simpli ... dar ar fii un efort suplimentar din partea ta sa zici vreau masline verzi ... cuvantul ala in plus e prea mult pt tine si pana la urma verde e o culoare optimista ... ia-ti blugi verzi ... hahahahahaha
plus ca maslinele au samburi, cu samburii ce te faci ? ca sunt prea tari si nu poti sa-i mananci ... indiferent ca sunt masline verzi sau negre toata au samburi ... oare n-ar putea sa se faca masline verzi fara samburi?! sa nu te mai chinui tu sa ii scoti ?! ce bine ar fii :p
grrrrrr!
biiine, ai dreptate! asa e! ai dreptate si imi plec capul in fata criticilor tale! :P am si recunoscut ca sunt lenesa si comoda! si imi merit soarta, fie-mi soarta blanda! :)))
ma bucur macar ca ai inteles perfect ce am vrut sa spun. :D
btw, n-am vazut pana acum blugi verde-masliniu. :))) o sa caut. pana una alta windows-ul meu e "olive-green". hahahaha
PS : daca vezi lucrurile in alb si negru atunci maslinele tale verzi sunt negre ;)
hahahaha a copt el ideea asta peste noapte.
actually in perspectiva alb-negru, maslinele mele verzi sunt gri. :P
cand vezi lucrurile in alb si negru nu exista gri, nici verde, nici rosu ... exista doar alb si negru
atunci maslinele mele verzi sunt albe. trebuie sa ramana o distinctie intre cele verzi si cele negre.
desi totul era metaforic spus, we're pushing it waaaay over the edge. :))
stiai ca exista si masline fara samburi si cu gogosari in ele ? na belea :D
Trimiteţi un comentariu