E aproape Crăciun dar nu vrea să ningă. E frig totuşi... un frig uscat, cu vânt şi cenuşiu. Nu e soare şi nimic care să te facă să simţi că lumea în jurul tău trăieşte. Totul pare mort şi mizerabil.
Vreau să mă bucur... E iarnă... E sezonul nopţilor cu lumini... al lucrurilor speciale. Dar fiecare lucru special e ucis pe rând de către pragmatism, plictiseală şi un sictir foarte la modă.
Viaţa trece pe lângă mine.
Ani la rând îmi promit că totul va fi altfel. Nu poate fi altfel. Viaţa e pentru alţii, nu pentru mine.
Care alţii?
Puţini... dar intuiesc un “altceva”. Ştiu că există altceva. Dar sunt departe de el, şi deja e prea târziu. Geniile se cunosc din faşă.
Nu mă simt specială. Tipicul copil precoce obligat să spună poezii la reuniuni familiale... tipicul student care, aflat în plină tinereţe, îşi abandonează ambiţiile uneori ca să se narcotizeze cu “distracţie” şi “stat degeaba”... tipicul om în curs de maturizare, devenire, plafonare... tipica fiinţă mai aproape de moarte cu fiecare zi.
Nu toţi murim la fel, în uitare. Doar majoritatea. Adică noi, cei mulţi.
Ce e cel mai frustrant e că mi se spune că am toată viaţa înainte, deşi eu ştiu că nu e adevărat. Că primele momente, ale formării, ale alegerilor, au trecut. Că deja sunt cine voi fi pentru tot restul vieţii. Nu mai există loc de schimbări, decât superficiale. Şi totul e atât de tipic, de banal, încât mă deprimă, mă deprimă cumplit.
Aş vrea să o iau de la început, din primul an de existenţă şi să schimb tot.
În zile ca astea, fără soare, fără emoţii, îmi dau seama că viaţa într-adevăr e tristă, seacă. Şi toate lucrurile mici care se spune că ar trebui să ne facă fericiţi sunt în realitate un slab surogat pentru fericire.
Mai e puţin şi un an se termină în favoarea unui an nou. Încă un fals început. Încă 365 de şanse ratate pe care le las în urmă. Ăsta e momentul meu şi se scurge puţin cu puţin... din lipsă de circumstanţe pe care nu am fost în stare să mi le creez. Şi pe care nu le voi crea nici de acum încolo, din obişnuiţă... După un timp, nimicul devine “acasă”.
Mă uit pe geam la copaci şi blocuri gri, la câini şi maşini... la cât de urât şi străin îmi pare totul.
“Îl nemulţumeşti pe Dumnezeu...”
Mama mereu spune aşa.
16 comentarii:
daca vrei sa nu mai fi dezamagita,nu'ti mai face planuri.Nu mai spera la mai bine,la fapte marete,etc...just live.Si dak nu gasesti un motiv d a trai fara sa'ti pictezi orizonturile...atunci o sa simti aceleasi rahaturi mereu...
ba eu trebuie mereu sa planific, sa stiu ce ma asteapta, sa stiu ca am inaintea mea pamant solid pe care sa calc mai departe. e monoton si e trist. presupun ca sunt condamnata la vesnice dezamagiri. :)
Ai o familie care te iubeste? Ai.
Ai un prieten care te iubeste? Ai.
Ai un viitor in fata? Ai.
Ai grija zilei de maine? N-ai.
Ai prieteni? Ai.
Ai o viata activa cat de cat? Ai.
Ce naiba te tot lamentezi atata ... leneso .
dar "pamantul ala solid" de care vorbesti e de fapt un pamant virtual...e ca si cum ai incerca sa calci pe un vis mereu in schimbare...
whatever...
da, pamantul ala e virtual dar imi da iluzia ca stiu ce urmeaza. probabil manifest o nevoie de sigurata, nu stiu... freud ar spune ca am traume din copilarie. :))
a, si apropo de ce familie, viitor, prieten si tot ce am... :)) buna perspectiva. da, ai dreptate.
dar problema mea nu e ceea ce am. e ceea ce sunt. nu ceea ce mi se da, ci ceea ce trebuie sa obtin de una singura. si in privinta asta am impresia ca sunt oarecum deficitara. si da, ma vait. :))))
ceri intoarcerea la starea embrionara sa'nteleg...nu mai stiu exact cum era park "vanitas vanitatum"....whatever......mai bine zis "desertaciunea desertaciunilor"
vanitas vanitatum, omnia vanitas - desertaciunea desertaciunilor, totul e desertaciune. nu sunt foarte sigura ce vrei sa subliniezi cu asta.
axo, sa inteleg ca tu esti ala care mi-a zis ca sunt lenesa? :P bun, sa te tin minte. :))
adik cererea la starea embrionara e "desertaciunea desertaciunilor"....adik iar "rapirea" din lumea asta pe o iluzie te mai poarta spre un lung sevraj....pana cand???
mda... adevarul e ca nu stiu daca as putea sa o iau de la capat constient. n-as mai avea rabdare sa-mi traiesc viata din nou. plus ca as putea sa ies in dezavantaj de data asta.
totul e la stadiu teoretic, mai mult o nostalgie a sanselor ratate. presupun ca multa lume are impresia asta... ca daca ar lua-o de la capat s-ar alege cu o viata mai buna.
"n'as mai avea rabdare sa'mi traiesc viata din nou"....deci consideri k ti'ai trait viata in adevaratul sens al cuvantului...deci de fapt nu esti nemultumita...si ajungem la teribilismul adolescentin...
daca n-as mai avea rabdare nu inseamna obligatoriu ca "mi-am trait viata in adevaratul sens al cuvantului". inseamna ca n-as mai vrea sa dau bacul, capacitatea, admiterea in liceu si facultate, anumiti pasi spre viitorul ala luminos pe care i-am parcurs deja si mi-e lehamite sa o iau de la capat. din nou sa astept sa ma fac mare ca mama sa ma poata lasa noaptea in oras, sa ma pot da cu oja, din nou sa trec prin criza de identitate a pubertatii, din nou sa fiu mica si penibila.
si intr-adevar, sunt si lucruri bune in viata mea... multe. pe care nu m-as risca sa le pierd. tocmai de aia am spus ca n-as avea rabdare sa o iau de la capat constient.
daca exista reincarnare inteleg de ce nu suntem constienti de asta. pentru ca e chinuitor sa o iei mereu de la capat.
p.s. speram ca am depasit teribilismul "adolescentin" :)
"speranta e un aliment necesar"...tu mananci cam mult...
"Că deja sunt cine voi fi pentru tot restul vieţii. Nu mai există loc de schimbări, decât superficiale"
oamenii sunt liberi sa fie ceea c altii au facut din ei....o sa fie de ajuns sa apara cineva care sa stie oarecum arta manipularii si sa'ti skimbi parerea...o sa vezi k n'or sa mai fie skimbari superficiale...or sa fie colosale
"speranta e un aliment necesar"...tu mananci cam mult...
ba din contra, sunt de-a dreptul pesimista. :)
sa fie de ajuns sa apara cineva care sa stie oarecum arta manipularii si o sa vezi k n'or sa mai fie skimbari superficiale...or sa fie colosale
sunt oarecum sceptica. n-o sa fie o schimbare pornita din mine, o evolutie, ci o modificare stimulata de ceva. si mai ales, in directia dorita de cineva (nu neaparat buna). e tot o schimbare de suprafata, nu de esenta.
Daca intre timp a nins mai e valabil rationamentul?
Sarbatori Fericite!
Mo Green
Heheh, pe moment sunt fericita. Am atmosfera de Predeal in jur... nu mai rationez deloc. :)
Sarbatori Fericite la toata lumea! ;)
Fuga de comun suna a lipsa de special, iubirea poate oferi asa ceva, altii reusesc sa umple cu faima, bani, filantropie..ai de ales, ramai ce esti sau te reinventezi in fiecare dupa amiaza de duminica..
Trimiteți un comentariu